Pointofdew

Imi plac copii. Imi place sa stau cu ei, sa ma gandesc la ei, sa-mi imaginez cum vor fi ai mei.
Anumiti oameni spun ca nu le plac copii, ca Idaho si probabil zoso (desi el se refera la copii altora).
Evident ca ma scot din sarite parintii incapabili sa isi educe copilul in asa fel incat sa nu zbiere dar ma gandesc la 3 lucruri esentiale cand sunt pusa intr-un autobuz in care copilul unuia isi exerseaza talentele vicale:
1) Poate ca acel copil chiar este dificil si nu vrea sa asculte. Chiar cred ca exista copii ce nu pot fi stapaniti prea mult timp.
2) Copii trebuie sa se exprime liber. Nu imi plac rigiditatile de genul “Nu e bine sa te apleci peste tejghea Matei!”, “Lasa cardul acela Pokemon pe jos Alina. Uite ti-ai patat rochia, acum esti murdara!” Copii sunt facuti sa planga, sa manance, sa doarma, sa se epuizeze jucandu-se si sa se murdareasca. Datoria noastra este sa ii ajutam.
3) Neavand copii nu ma pot pune in pantofii celui care ii are. De altfel nu am dat de multi parinti nemultumiti de odrasle. Poate erau murdari de compot de prune si toata casa mirosea a ultimul pampers dar erau de prea multe ori topiti dupa bebe.
Oricine nu a avut inca nu se poate pronunta asupra sentimentelor provocate de propria odrasla.
Un lucru nu suport insa: cand ai copii si vrei ca toti sa te ajute. Da o impresie debila de handicap fals. Nu-l mai face daca este o povara. Nu te astepta ca in mijlocul autobuzului toti sa zambeasca cand ala verifica cati decibeli suporta geamurile. Nu sunt insensibili, sunt PREA sensibili la zgomot.